Am inceput Cronica Tihnei dintr-un motiv simplu: vedem in fiecare zi povesti care ne fac sa zambim, si n-aveam unde sa le punem.

Intr-o lume in care fiecare titlu e o urgenta, fiecare stire e un scandal si fiecare paragraf e scris ca si cum ai avea trei secunde pana la sfarsitul lumii — noi am zis pas.

Nu scriem despre politica. Nu scriem despre ce a zis ministrul. Nu scriem despre ce a facut vedeta. Scriem despre lucruri pe care le-am vazut, le-am trait, si ne-am gandit ca merita povestite — fara graba, fara isterie, fara caps lock.

Ce gasesti aici

Povesti despre un restaurant romanesc dintr-un colt de New York. Despre asemanari ciudate intre o insula greceasca si Maramuresul. Despre un compozitor din Bucuresti pe care il fredonezi de treizeci de ani fara sa stii ca e roman.

Lucruri marunte. Dar marunte asa, cum e un bob de cafea inainte sa-l macini — mic, dar plin de tot ce trebuie.

Cine scrie

Suntem romani care traiesc in afara Romaniei. De aici, de departe, vedem altfel ce inseamna sa fii roman — lucrurile frumoase pe care le uitam cand stam prea aproape, si lucrurile ciudate pe care le observi doar cand ai plecat.

O echipa mica de scriitori care nu ne luam viata prea in serios. Ne intereseaza povestile pe care le spui la o cafea si la care celalalt zice: „Serios? Nu stiam."

Nu ne intereseaza sa fim primii. Ne intereseaza sa fim ultimii — aia care raman dupa ce toata lumea a dat scroll.

De ce „tihnei"

Pentru ca tihna e un cuvant pe care l-am uitat. Inseamna liniste. Pace. Acel sentiment cand te asezi undeva, nu te grabesti nicaieri, si privesti lumea cum trece.

Noi vrem sa fie si cititul asa. Fara urgente, fara „nu o sa-ti vina sa crezi". O sa-ti vina. Si o sa-ti placa.

Sa auzim de bine

Asta e tot ce ne dorim. Sa auzim de bine. Pentru ca e mult bine — trebuie doar sa stii unde sa te uiti.

Noi ne uitam. Si scriem ce vedem.

O cronica a lucrurilor care nu se grabesc sa dispara.